Te Iubesc


Vorbea cu o fata de ceva vreme si incepea sa ii simta lipsa atunci cand nu o putea face. Simtea ca isi doreste sa vorbeasca mereu cu ea. Sa afle tot ce se intampla, sa fie la curent cu toate actiunile ei. Pacat ca vorbeau doar pe internet si nu se cunosteau personal.
Au incercat de cateva ori sa iasa la intalnire, dar de fiecare data a intervenit ceva. Prima data din partea ei, apoi el a avut o urgenta la job si astfel au amanat totul.
Dar sentimentele lui cresteau cu fiecare zi ce trecea, cu fiecare cuvant pe care i-l scria si cu fiecare cuvant pe care il primea de la ea.
Nu stia sigur daca ea simtea la fel pentru el dar si-ar fi dorit enorm sa afle. Insa teama nu il lasa sa o intrebe, teama de a nu strica ceea ce construise pana in prezent.

El o cunostea din vedere dar nu a avut curajul sa mearga sa vorbeasca direct cu ea. Crede ca pe internet poate lasa cuvintele sa curga si ca se poate exprima cu usurinta. Problema lui de vorbire a fost mereu un obstacol intre el si ceilalti. Asta e ceea ce crede si ceea ce simte el. Daca ar avea mai multa incredere in personalitatea lui, ar realiza ca o simpla problema de vorbire nu se poate interpune intre el si fata iubita.
Dar, ca de obicei, prefera siguranta si nu vrea sa riste deloc tot ceea ce a cladit alaturi de ea pana acum. Ii e teama ca il va respinge sau ca nu va reusi sa ii spuna exact ceea ce simte, ca nu ii vor iesit cuvintele potrivite si ca problema lui il va domina.

Dar ea isi doreste sa il cunoasca. Oare simte si ea la fel?
Ii spune ca vrea sa stabileasca o noua intalnire. El se pierde pentru cateva momente dar apoi se gandeste ca ar putea fi ultima lui sansa. Stabilesc asadar date-ul pentru sambata viitoare.

Asteapta cu nerabdare momentul dar in acelasi timp parca si-ar dori sa il amane cat mai mult posibil. Teama nu ii da pace si pare ca il bantuie in fiecare secunda.

Timpul trece, ziua respectiva se apropie si el devine tot mai tensionat.
Ar vrea sa ii ofere ceva dar nu are prea multe idei. Nu a iesit la multe intalniri si nu a oferit multe cadouri asa ca lipsa de experienta isi spune cuvantul.
Parca in una din conversatiile lor, au vorbit si despre carti. Da! si ea citeste la fel de mult ca si el asa ca ar putea sa ii ofere o carte. Acum vine partea a doua a alegerii. Ce fel de carte?
Oare ce carti ii plac? Incearca sa isi aminteasca daca i-a vorbit ea despre vreun roman anume. Dar nu... nu ii vine nimic in minte.


Merge in librarie si cere sfatul vanzatorului, care nu se pricepe mai mult decat el. Incepe apoi sa caute printre rafturi. Si cauta, si cauta, cand, o carte vesela, colorata parca ii face cu ochiul. Este o carte de dragoste, o iubire frumoasa care parca se potriveste cu ceea ce el traieste. Se gandeste ca astfel ar putea sa ii ofere, pe langa o carte, si o relatare aproximativa a sentimentelor lui. Se decide asupra acesteia, ii cere vanzatorului sa o ambaleze frumos si pleaca spre casa pentru a se pregati de intalnire.

O carte nu e oare prea putin? Ce ar putea sa ii mai ofere? Dar raspunsul vine de la sine. El cauta o hartie, un pix si se aseaza la birou pentru a-i scrie si cateva cuvinte.
Acestea parca abia asteptau sa fie asternute:

"Ai aparut in viata mea atunci cand aveam mare nevoie de un sprijin.
Totul se prabusea, dar ai aparut ca o stea pentru a-mi lumina intunericul, care altfel mi-ar fi cuprins sufletul.
Mi-ai ajutat sufletul sa isi revina, de la un colaps sigur.
Esti melodia ce ma inspira, esti cantecul ce ma insoteste zi de zi, secunda de secunda.
Tu esti singurul adevar din viata mea, realitatea pe care o prefer oricarui vis.
Esti luna ce imi calauzeste pasii rataciti.
Mi-as dori ca "acasa" sa fie doar langa tine, sa ma pot intoarce mereu in imbratisarea ta.
Cand te privesc, toata durerea dispare si doar tu ramai in universul meu.
Cuvintele isi gasesc rostul doar atunci cand iti sunt adresate si acum ele pot forma doar un
Te Iubesc! "





Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012








Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un concealer de calitate ascunde imperfectiunile tenului

Recenzie Carte si Film: Baiatul cu Pijamale in Dungi

Despre mine... in cateva cuvinte