Nemurire

Franta. 1773.
O perioada in care totul era posibil.

Se spune ca o vrajitoare era indragostita. Isi propusese ca asta sa nu se intample niciodata. Nici ea n-a realizat cand s-a petrecut totul. Azi o scanteie, maine se aprinde focul.
Intr-o zi a realizat ca nu mai poate trai fara el.

Vroia sa tina sentimentele doar pentru ea. Nu isi dorea sa se simta vulnerabila in fata nimanui. Nici macar in fata lui. Dar, in acelasi timp, il iubea prea mult. Nu mai suporta lipsa lui din viata ei. Isi dorea sa imparta totul cu el, chiar daca asta ar fi insemnat sa se expuna.
Nimeni nu stia ca este vrajitoare. Daca s-ar fi aflat, ar fi fost urmarita si omorata. Dar, daca el ar fi acceptat sa faca parte din viata ei, ar fi avut doua posibilitati. Sa renunte la vraji sau sa ii spuna adevarul.
Dar vrajile faceau parte din ea. Ii placea sa ii ajute pe ceilalti din umbra. Nu dorea sa renunte la asta. Trebuia sa ii spuna adevarul. Dar mai intai, trebuia sa ii vorbeasca despre iubirea ei.

A asteptat cateva zile. Trebuia sa gasesca momentul potrivit. Dar, parca nu se putea sincroniza cu el.
Pana cand, intr-o zi, intr-o cafenea, il vazu. Oare acesta era momentul? Acum trebuia sa ii spuna totul?
Dar, el se indrepta spre ea. Inima ii batea mai tare si ar fi vrut sa dispara. Nu era pregatita. Nu atunci. Avea nevoie de cateva minute. Doar cateva minute.
"Buna"
Ea a incremenit. Nu stia ce sa spuna. Parca timpul s-a oprit in loc si toate planurile ei au fost date peste cap. "Trebuie sa o fac. Asta e singura mea sansa. Altfel il voi pierde"
"Te urmaresc de mult timp si abia acum m-am incumetat sa iti vorbesc." Vorbele lui parca rosteau gandurile ei. Nu putea crede ca si el simte la fel. Totul in jur se naruia si tot ce conta era el. El, cel care o iubea.

Fericirea lor ar fi putut fi eterna. Cei doi se iubeau si se simteau bine unul in compania celuilalt. Erau facuti unul pentru celalalt si ar fi putut trai astfel pana la sfarsitul zilelor.
Doar ca sfarsitul lui a venit mult prea devreme.

A fost distrusa o perioada. O perioada mult prea lunga. Nu mai vroia sa traiasca. Nu fara el. O partea din ea murise si nu putea trai doar cu jumatate. Vroia sa il vada, sa ii vorbeasca, vroia sa moara cu el.
Dupa multi ani de durere, dupa multe incercari esuate de a-l aduce inapoi, a venit randul alteia.
Lucra de mult la acest colier. Ii ocupa tot timpul. Traia doar pentru a reusi sa il aduca pe el inapoi.
Trebuia sa incerce totul. Trebuia sa reuseasca.

 Au durat ani de zile pana sa descopere formula care il putea readuce la viata. Multi ani au trecut pana sa-si dea seama ca sarpele era considerat emblema nemuririi, simbolul reincarnarii. Avea nevoie de simbolul sarpelui pentru a reusi.
Avea nevoie de sarpe, avea nevoie de cristale si avea nevoie de magie. Toate astea reunite intr-un colier. Colierul Nemuririi.

In noaptea cu luna plina din a 38-a saptamana din an, a iesit pe marginea lacului, a pregatit totul si a asteptat. S-a rugat si a asteptat. Trupul nemiscat al iubitului ei zacea pe mal si ea nu inceta sa spere.

A asteptat langa el zile intregi. Refuza sa creada ca a esuat din nou.

Se spune ca dupa multe lacrimi varsate, trupul indragostitului ar fi fost readus la viata. Credinta si iubirea vrajitoarei au facut posibila intoarcerea iubitului ei.

De cele mai multe ori, iubirea poate darama bariere, daca este suficient de puternica. Trebuie doar sa crezi.





Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.