Când totul era posibil

 Pe vremea când încă nu exista nici un magazin de electrocasnice, pe vremea când multe invenții nu erau încă apărute, în regatul Singeriei sătenii își pierduseră încrederea că totul era posibil. Imaginația lor începea să aibă limite și nu mai credeau ca era suficient să își dorească ceva, pentru a se indeplini, doar cu puțin ajutor din partea zânelor, așa cum erau convinși  în urmă cu 3 decenii. 

 Fetița brutarului era cea care reușea de fiecare dată să aibă zânele de partea ei. Sufletul ei pur le făcea pe micuțele zburătoare să i se alăture întotdeauna. Parcă scopul lor era să o facă pe fetiță fericită. 

 În fiecare primăvară, în Singeria veneau toți regii din ținuturile din jur pentru a asista la balul zânelor. Era singura perioadă din an în care regatul se scălda în frumusețe și veselie, dar și singura perioadă din an în care zânele nu mai puteau ajuta pe nimeni altcineva, fiind prea ocupate cu organizarea balului. 

 Fetița brutarului vroia și ea să participe, dar pentru asta avea nevoie de o rochiță specială, iar în dulăpiorul ei nu găsea nimic potrivit. Așa că nu avea de ales, decât să își croiască singură o rochiță. Nu mai făcuse asta până acum și avea nevoie, mai mult decât oricând, de zânele ei ajutătoare. Dar acestea erau ocupate. Trebuia să găsească altă soluție. 

 A mers la bunica ei, una din persoanele cele mai înțelepte din regat și i-a cerut sfatul. Știa că aici va găsi soluția. Dar în loc de sfat, bunica i-a oferit altceva. I-a oferit vechea ei mașină de cusut. Când a văzut-o, fetița nu a fost foarte încântată, dar nu avea altă opțiune mai bună așa că a luat-o. 

 Când a ajuns acasă și a scos-o din trăistuță, mașina de cusut se transformase total. Arăta ca cea mai nouă și cea mai performantă mașinărie. Nu știa cum se putuse întâmpla asta dar era atât de bucuroasă încât nu se mai gândea la nimic altceva. Acum era convinsă că în Singeria totul e posibil, cu sau fără ajutorul zânelor.

 Modelul rochiței perfecte îl avea în minte de câțiva ani, dar atunci era prea mică și părinții nu au lăsat-o să meargă la bal. Acum era momentul să transpună în realitate ideile ei.
 Nu știa cum se folosește mașina, dar și-a lăsat imaginația să curgă. Și parcă mașina de cusut lucra singură. Parcă știa ceea ce ea dorea să realizeze și o ajuta să conceapă exact ceea ce era în gândul ei. Era clar. Mașina era fermecată. Știa bunica ei de ce i-o oferise. Acum îi părea rău că nu crezuse asta de la început.

 După nici măcar o oră, fetița își privea cu ochi mari creația. Era cea mai frumoasă rochie pe care o văzuse vreodată. Era chiar mai frumoasă decât ceea ce își imaginase ea. O rochie amplă, de un bleu sublim. Atât de elegantă și de rafinată, cum nimeni din regat nu mai văzuse. Presărată cu perluțe albe, părea că cerul senin al dimineții se întâlnise cu stelele luminoase ale nopții.

 Fetița a realizat atunci că de asta aveau nevoie sătenii pentru a începe să creadă din nou că pot realiza orice, atâta timp cât aveau încredere că totul era posibil.
 Dacă ei vor crede, fetița știa că vor reuși întotdeauna să ducă la îndeplinire chiar și cele mai de nerealizat dorințe. 


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.