Poveste
Au trecut multe zile pana m-a zarit. Stateam cuminte si il priveam ore in sir. Ii admiram frumusetea, inteligenta, simtul umorului dar si capacitatea de a fi in locul potrivit la momentul potrivit.
Stiam ca intr-o zi ma va zari si asteptam cu nerabdate acel momentul pentru a-i putea simti atingerea calda, degetele blande si fine.
Avea maini de pianist, asa imi spunea bunica. Degetele lungi puteau cu usurinta sa zburde peste clapele unui pian si sa imi gadile auzul. Dar el avea o alta meserie. Era profesor si era un profesor bun din ce auzisem eu.
Ciuleam urechile la orice zgomot, la orice conversatie. Mi-a spus mereu mama ca nu trebuie sa ascult coversatiile altor persoane dar nu ma puteam abtine. Aveam ascunzatoarea perfecta, asa ca puteam foarte usor sa inteleg ce povestesc cei din jurul meu. Auzeam povesti frumoase si ma bucuram si eu alaturi de cei care le spuneau. Dar auzeam si vesti triste si atunci mi-as fi dorit sa imi pot acoperi urechile pentru a nu mai auzi niciodata asa ceva. Nu reuseam sa fac asta asa ca eram nevoita sa ascult in continuare.
Dar asa cum el trecea cu zambetul pe buze peste orice piedica, asa ma inveseleam si eu odata cu el. Avea un zambet stramb ce ii rasarea in coltul gurii chiar si in momentele dificile. Stiam ca nu rade cu sufletul dar avea acest zambet mai mult pentru ceilalti decat pentru el. Incerca astfel sa ii linisteasca pe ceilalti si sa le transmita astfel ca totul va fi bine. Si chiar reusea sa fie convingator. Ar fi putut sa ma pacaleasca si pe mine dar eram prea isteata. Pentru ceea ce eram, ma descurcam chiar bine sa descifrez oamenii. De fapt, sa il descifrez pe el, pentru ca alte persoane nu apucam sa vad prea des.
A sosit insa si ziua mult asteptata. Ziua in care el ma va observa, ziua in care eu voi avea un rol principal pentru bucuria lui. Era ziua lui de cuplu. Implinea 7 ani alaturi de iubita lui si voiau sa sarbatoreasca. Si atunci a scos sticla de vin rosu pe care o tinea ascunsa de cateva luni. Si eu eram acolo. Eram eticheta autocolanta cu efect holografic de pe sticla de vin. Dar nu eram orice fel de eticheta ci una personalizata cu cel mai frumos moment din relatia lor. Eram mandra sa fiu o eticheta si eram mandra sa ii port pe ei cu mine. Astazi eu eram la masa cu ei si aveam si eu un rol principal.
Eram fericita!
Stiam ca intr-o zi ma va zari si asteptam cu nerabdate acel momentul pentru a-i putea simti atingerea calda, degetele blande si fine.
Avea maini de pianist, asa imi spunea bunica. Degetele lungi puteau cu usurinta sa zburde peste clapele unui pian si sa imi gadile auzul. Dar el avea o alta meserie. Era profesor si era un profesor bun din ce auzisem eu.
Ciuleam urechile la orice zgomot, la orice conversatie. Mi-a spus mereu mama ca nu trebuie sa ascult coversatiile altor persoane dar nu ma puteam abtine. Aveam ascunzatoarea perfecta, asa ca puteam foarte usor sa inteleg ce povestesc cei din jurul meu. Auzeam povesti frumoase si ma bucuram si eu alaturi de cei care le spuneau. Dar auzeam si vesti triste si atunci mi-as fi dorit sa imi pot acoperi urechile pentru a nu mai auzi niciodata asa ceva. Nu reuseam sa fac asta asa ca eram nevoita sa ascult in continuare.
Dar asa cum el trecea cu zambetul pe buze peste orice piedica, asa ma inveseleam si eu odata cu el. Avea un zambet stramb ce ii rasarea in coltul gurii chiar si in momentele dificile. Stiam ca nu rade cu sufletul dar avea acest zambet mai mult pentru ceilalti decat pentru el. Incerca astfel sa ii linisteasca pe ceilalti si sa le transmita astfel ca totul va fi bine. Si chiar reusea sa fie convingator. Ar fi putut sa ma pacaleasca si pe mine dar eram prea isteata. Pentru ceea ce eram, ma descurcam chiar bine sa descifrez oamenii. De fapt, sa il descifrez pe el, pentru ca alte persoane nu apucam sa vad prea des.
A sosit insa si ziua mult asteptata. Ziua in care el ma va observa, ziua in care eu voi avea un rol principal pentru bucuria lui. Era ziua lui de cuplu. Implinea 7 ani alaturi de iubita lui si voiau sa sarbatoreasca. Si atunci a scos sticla de vin rosu pe care o tinea ascunsa de cateva luni. Si eu eram acolo. Eram eticheta autocolanta cu efect holografic de pe sticla de vin. Dar nu eram orice fel de eticheta ci una personalizata cu cel mai frumos moment din relatia lor. Eram mandra sa fiu o eticheta si eram mandra sa ii port pe ei cu mine. Astazi eu eram la masa cu ei si aveam si eu un rol principal.
Eram fericita!
cool post
RăspundețiȘtergerehttp://melodyjacob1.blogspot.com/2015/03/born-pretty-jewelries.html
thanks :)
Ștergere