Povestea Din Spatele Cadoului
Sărbătoreau 3 luni de la prima lor ciocnire . Simțeau nevoia să facă ceva special pentru această ocazie. Fiecare vroia să îi facă o surpriză celui drag. Ea: Se gândea de multă vreme ce ar putea alege pentru aniverarea de 3 luni a relației lor. Parcă nici noaptea nu se mai odihnea bine. Își imagina tot felul de scenarii. Vroia să fie special. Vroia să îi dăruiască ceva, dar nu își dorea un simplu cadou. Vroia o poveste. Vroia să se implice. Vroia să îi arate cât de mult ține la el. El: Acum 3 zile, ea i-a adus aminte că urmau să împlinească 3 luni de relație. Fusese foarte agitat în ultima perioadă și era să uite. Se simțea vinovat pentru asta și simțea nevoia să repare. Chiar dacă ea nu știa că el uitase. Tot vroia să facă ceva special pentru ziua respectivă. Ar vrea să îi cumpere ceva. Dar ce? Avea câteva idei. Acum mai rămânea doar să le pună în aplicare.